MÉSA adv. (Fam.; în expr.) A intra (sau a cădea, a băga) mesa = a ajunge (sau a face pe cineva să ajungă) într-o situaţie neplăcută, a intra (sau a băga pe cineva) într-o încurcătură, într-un bucluc. – Din ngr. mésa „înăuntru“.

MÉSĂ, mese, s.f. (La catolici şi luterani) Liturghie. – Din it. messa, fr. messe, germ. Messe.

MÉŞĂ, meşe, s.f. 1. Şuviţă de păr (de altă culoare sau nuanţă decât restul părului); şuviţă falsă de păr ataşată la părul natural (pentru a-l îmbogăţi şi a-l înfrumuseţa). 2. Bucată de tifon sau de vată care se introduce într-o rană pentru a o drena, pentru oprirea unei hemoragii, pentru cicatrizare etc. – Din fr. mèche.

MÉŞĂ s. (livr.) postişă. (O ~ de păr.)

MÉSĂ s. v. liturghie.

MÉSĂ s. v. misă.

mésa adv.

mésă (religie) s. f., g.-d. art. mései; pl. mése

méşă s. f., art. méşa, g.-d. art. méşei; pl. méşe

MÉŞ//Ă ~e f. 1) Şuviţă de păr. 2) Fâşie de tifon sau de vată, care drenează o rană; dren. 3) Adaos de păr la cel natural pentru a-l îmbogăţi. [G.-D. meşei] /<fr. meche

MÉS//Ă ~e f. rel. 1) Liturghie la catolici. 2) Compoziţie muzicală religioasă care se cântă în bisericile romano-catolice la liturghie. /<it. messa, fr. messe, germ. Messe

MÉSA s.f. (Geol.) Platou înalt şi lat, cu costişe ascuţite de stâncă ce coboară abrupt spre câmpiile înconjurătoare. [< engl., sp., it. mesa, cf. lat. mensa – masă].

MÉSĂ s.f. 1. Liturghie, la catolici. 2. Compoziţie polifonică religioasă, care se cântă cu sau fără acompaniament instrumental în bisericile romano-catolice în cadrul liturghiei; misă. [< it. messa, cf. germ. Messe, fr. messe < lat. bis. missa].

MÉŞĂ s.f. 1. Şuviţă de păr. ♦ Adaos de păr care completează şi îmbogăţeşte părul actorului sau actriţei atunci când e nevoie. 2. Fâşie de tifon introdusă într-o rană pentru a drena puroiul. [< fr. mèche].