OMOLÓG, -OÁGĂ, omologi, -oage, adj., s.m. 1. Adj. (Despre două elemente aparţinând unor figuri geometrice între care există o corespondenţă determinată) Care corespunde, care se află în corespondenţă. Laturi omoloage. 2. Adj. (Despre o substanţă organică) Care are o structură chimică diferită de structura altei substanţe prin prezenţa unei grupe în care carbonul se află în combinaţie cu doi atomi de hidrogen. Hidrocarburi omoloage. 3. Adj. (Biol.; despre unele organe) Care are structură asemănătoare şi origine comună, dar formă externă şi funcţiuni diferite. 4. S.m. Persoană care deţine o funcţie oficială într-o organizaţie sau într-un stat, privită în raport cu o altă persoană care deţine aceeaşi funcţie oficială într-o altă organizaţie sau într-un alt stat. – Din fr. homologue.

OMOLÓG s. (POL.) corespondent.

omológ adj. m., s. m., pl. omológi; f. sg. omoloágă, pl. omoloáge

OMOL//ÓG¹ ~oágă (~ógi, ~oáge) 1) mat. (despre elemente ale diferitelor figuri geome-trice luate în raport unul cu altul) Între care există o anumită corespondenţă, bazată pe o relaţie. 2) biol. (despre organe luate în raport unul cu altul) Care se aseamănă după struc-tură şi origine, dar diferă ca formă externă şi funcţii. /<fr. homologue

OMOLÓ//G² ~gi m. Fiecare dintre persoanele cu funcţii oficiale de acelaşi rang, privite în raport una faţă de alta (în alt stat sau în altă instituţie). /<fr. homologue

OMOLÓG, -OÁGĂ adj. 1. (Despre lucruri) Care corespund anumitor reguli, unei legi determinate. 2. (Despre laturi sau feţe în figuri omotetice) Care sunt paralele, de acelaşi sens sau de sens contrar. 3. (Despre substanţe organice) Care au funcţiuni şi structuri analoage. 4. (Biol.; despre unele organe) Cu structură asemănătoare (şi origine comună), dar cu formă şi funcţiuni diferite. // s.m. Cel care îndeplineşte aceeaşi funcţiune sau are o ocupaţie identică cu altcineva. [< fr. homologue, cf. gr. homologos – în armonie].