ORIZÓNT, orizonturi, s.n. 1. Linie care reprezintă intersecţia aparentă a suprafeţei Pământului cu bolta cerească; parte a cerului sau a Pământului pe care o mărgineşte această linie; limită până la care ajunge vederea noastră; zare. ♢ Orizont adevărat = cercul de intersecţie a sferei cereşti cu un plan perpendicular pe verticala locului şi care trece prin centrul Pământului. ♦ Fig. Întindere, sferă a cunoştinţelor, a unei activităţi intelectuale; perspectivă; capacitate, putere de înţelegere, de orientare; nivel intelectual. ♢ Loc. adj. Fără orizont = cu vederi înguste, cu concepţii înapoiate. 2. (Geol.) Strat distinct din formaţia unui sol, care prezintă caracteristicile condiţiilor climatologice în care s-a format acel sol. ♦ Strat sau ansamblu de straturi de aceeaşi origine, de aceeaşi vârstă, de aceeaşi rocă şi având aceeaşi poziţie geometrică în cuprinsul unui etaj. ♦ Totalitatea lucrărilor de exploatare dintr-o mină, situate în acelaşi plan orizontal. 3. (În artele plastice şi în teatru) Fundal. [Var.: (înv.) orizón, orizónte s.n.] – Din lat. horizon, -ntis, ngr. orízon, germ. Horizont, it. orizzonte, fr. horizon.

ORIZÓNT s. 1. zare, (astăzi rar) zarişte, (pop.) poala cerului. (Se vede ceva la ~.) 2. (ASTRON.) orizont adevărat = orizont matematic; orizont matematic v. orizont adevărat. 3. v. fundal. 4. v. ci-cloramă. 5. v. strat.

ORIZÓNT s. v. perspectivă.

orizónt s. n., pl. orizónturi

ORIZÓNT ~uri n. 1) Linie care delimitează aparent sfera cerească de suprafaţa globului pământesc. 2) Porţiune a suprafeţei globului terestru vizibilă pe un teren deschis. 3) fig. Cerc de cunoştinţe şi de interese ale unui om; nivel intelectual. ♢ Fără ~ cu vederi înguste; cu concepţii înapoiate. 4) Subdiviziunea stratigrafică cea mai mică în cuprinsul unui etaj geologic. 5) Totalitate a construcţiilor miniere situate la acelaşi nivel. 6) (în artele plastice) Fond al unui tablou sau al unui panou sculptat. 7) (la teatru) Decor care acoperă partea din fund a unei scene. /<lat. horison, ~ntis, ngr. orízon, germ. Horizont, it. orizzonte, fr. horizon

ORIZÓNT s.n. 1. Linie care reprezintă intersecţia aparentă a suprafeţei Pământului cu bolta cerească. ♢ Orizont ceresc = cercul mare rezultat din intersectarea sferei cereşti cu un plan perpendicular pe raza observatorului şi care trece prin centrul Pământului. 2. (Fig.) Întindere a cunoştinţelor, perspectivă; putere de orientare; nivel intelectual. 3. Strat sau ansamblu de strate de aceeaşi origine şi aproximativ de aceeaşi vârstă, alcătuit în general din aceeaşi rocă. ♦ Totalitatea lucrărilor miniere care se află la acelaşi nivel. 4. Fundal (în teatru, în pictură etc.). [Var. orizon s.n. / < lat., gr. horizon, cf. fr. horizon, it. orizzonte].