PRIBEGÍE, pribegii, s.f. Faptul de a pribegi. 1. Rătăcire din loc în loc; hoinăreală, vagabondare. 2. Părăsire a locului natal, stabilire într-un loc străin, în altă ţară; exil, refugiu. – Pribeag + suf. -ie.

PRIBEGÍE s. 1. v. hoinăreală. 2. v. refugiu. 3. v. exil. 4. v. emigrare.

pribegíe s. f., art. pribegía, g.-d. art. pribegíei; pl. pribegíi, art. pribegíile

PRIBEGÍ//E ~i f. Stare a celui pribeag. /pribeag + suf. ~ie