RETÓRICĂ s. elocvenţă, oratorie, (înv.) limbuţie, ritorie: (Îşi însuşeşte arta ~ii.)

retórică s. f., g.-d. art. retóricii

RETÓRICĂ f. 1) Arta de a vorbi frumos şi convingător; oratorie; elocvenţă. 2) Ramură a ştiinţei limbii care se ocupă cu studiul acestei arte. /<ngr. ritoriki, lat. rhetorica, fr. rhétorique

RETÓRICĂ s.f. 1. Arta exprimării alese, utilizată în scopul convingerii unui auditoriu; oratorie, elocvenţă. ♢ Figură (de) retorică = formă de vorbire, întorsătură de frază care înfrumuseţează stilul, dându-i mai multă plasticitate şi mai multă vigoare. 2. (Peior.) Declamaţie emfatică, lipsită de un fond serios de idei; discurs pompos. ♦ Afectare în vorbire. [Gen. -cii. / cf. fr. rhétorique, it. retorica, lat. rhetorica, gr. rhetorike].