ROCOŢEÁ, rocoţele, s.f. Mică plantă erbacee, otrăvitoare, cu frunze opuse, liniare şi cu flori albe (Stellaria graminea). – Et. nec. Cf. r o c o i n ă.

ROCOŢEÁ s. (BOT.; Stellaria graminea) (reg.) intiţă, ochişor, răcovină, râhnă, sclipeţ, steluţă, buruiana-junghiului, iarba-căşunatului.

rocoţeá s. f., art. rocoţeáua, g.-d. art. rocoţélei; pl. rocoţéle

ROCOŢ//EÁ ~éle f. Plantă erbacee toxică, cu tulpina cilindrică, scundă şi păroasă, cu frunze opuse liniare, cu flori albe şi cu fructul o capsulă. /Orig. nec.