SĂRĂCÍE, sărăcii, s.f. 1. Lipsa mijloacelor materiale necesare existenţei; starea, viaţa celui sărac (1). ♢ Expr. Sărăcie lucie (sau cu luciu, neagră) = sărăcie mare, totală. A-şi vedea de sărăcie = a-şi vedea de treabă, a nu se amesteca în afacerile altuia. 2. Starea unui loc sărac, neproductiv. 3. Aspect sărăcăcios. 4. Cantitate mică, nesatisfăcătoare (din ceva); lipsă. 5. (Fam.) Epitet depreciativ sau injurios dat unui lucru sau unei persoane fără valoare. – Sărac + suf. -ie.

Sărăcie ≠ avere, belşug, bogăţie, bunăstare, îndestulare

SĂRĂCÍE s. v. văduvie.

SĂRĂCÍE s. 1. mizerie, (pop.) scăpătare, (înv. şi reg.) ticală, (înv.) scăpăciune, scăpătăciune. (A murit în ~.) 2. lipsă, mizerie, nevoie, (livr.) indi-genţă, penurie, privaţiune, (înv. şi pop.) calicenie, calicie, neavere, (înv. şi reg.) niştotă, scumpete, ticăloşie, (reg.) sărăpanie, (înv.) meserătate, mişelătate, mişelie, neputinţă, nevoinţă, scădere, scumpătate. (O acută ~ bântuia pe atunci.) 3. v. lipsă. 4. nefertilitate, neproductivitate, nerodnicie, sterilitate, (rar) sterpăciune. (~ unui teren.)

sărăcíe s. f., art. sărăcía, g.-d. art. sărăcíei; (lucruri fără valoare) pl. sărăcíi, art. sărăcíile