SCÂNTEIÚŢĂ, scânteiuţe, s.f. I. Scânteioară (1). II. (Bot.) 1. Mică plantă erbacee cu tulpina ramificată la bază şi cu flori roşii, roz sau albastre; scânteioară (2), ochişor (2) (Angallis arvensis). 2. Plantă erbacee mică din familia liliaceelor, cu frunze liniare şi cu flori galbene (Gagea arvensis). 3. (La pl.) Brumărea. [Pr.: -te-iu-] – Scânteie + suf. -uţă.

SCÂNTEIÚŢĂ s. 1. scânteioară. (O scânteie mică sau o ~.) 2. v. scânteioară. 3. (BOT.; Gagea arvensis) (reg.) brumărea, ceapa-ciorii. 4. (BOT.; Aster novibelgii) (reg.) cătare, pocroavă, sălcioară, săpunele (pl.), steluţă, vineţele (pl.), salbă-moale.

SCÂNTEIÚŢĂ s. v. bănuţ, brumărea, ceapa-cio-rii, fierea-pământului, garoafă, licurici, părăluţă, potroacă, răcovină, ţintaură.

scânteiúţă s. f., g.-d. art. scânteiúţei; pl. scânteiúţe

SCÂNTEIÚŢ//Ă ~e f. (diminutiv de la scânteie) 1) Plantă erbacee cu tulpină scundă, cu frunze mari ovale şi cu flori roşii sau albastre. 2) Plantă erbacee cu tulpină neramificată, cu frunze liniare şi cu flori galbene; ochişor. 3) la pl. Plantă erbacee decorativă, cultivată pentru florile roşii-violete, plăcut mirositoare; brumărele. [ Sil. -te-iu-ţă ] /scânteie + suf. ~uţă