SILÁBIC, -Ă, silabici, -ce, adj. Care ţine de silabe, privitor la silabe; alcătuit din silabe. ♢ Scriere silabică (sau cu caracter silabic) = scriere în care semnele nu reprezintă sunete, ci silabe. Versificaţie silabică = versificaţie bazată pe numărul silabelor, independent de locul accentelor. – Din fr. syllabique, lat. syllabicus.

SILÁBIC adj. (FON.) plenison. (Vocale ~.)

silábic adj. m., pl. silábici; f. sg. silábică, pl. silábice

SILÁBI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care ţine de silabă; propriu silabei. 2) Care constă din silabe. ♢ Scriere ~că scriere în care fiecare silabă este reprezentată printr-un semn. Versificaţie ~că versificaţie bazată pe numărul silabelor dintr-un vers. /<fr. syllabique

SILÁBIC, -Ă adj. 1. Referitor la silabe; alcătuit din silabe. 2. V.