SILÍCIU s.n. Element chimic, metaloid, cristalizat sau amorf, de culoare cenuşie, cu proprietăţi asemănătoare cu ale carbonului, care se găseşte în natură sub formă de silice sau de silicaţi şi se întrebuinţează pentru a da duritate şi rezistenţă aliajelor fierului. – Din fr. silicium.

silíciu s. n. [-ciu pron. -ciu], art. silíciul; simb. Si

SILÍCIU n. Metaloid sub formă de cristale de culoare cafenie-închisă, întrebuinţat, mai ales, în metalurgie şi la fabricarea semiconductoarelor. /<fr. silicium

SILÍCIU s.n. Metaloid din familia carbonului, de culoare negricioasă în stare amorfă şi cenuşiu ca plumbul când este cristalizat. [Pron. -ciu. / < fr. silicium].