SINÉCDOCĂ, sinecdoce, s.f. Figură de stil care constă în lărgirea sau restrângerea sensului unui cuvânt prin folosirea întregului în locul părţii (şi invers), a particularului în locul generalului, a generalului în locul particularului, a materiei din care este făcut un lucru în locul lucrului însuşi etc. [Acc. şi: sinecdócă] – Din lat. synecdoche, ngr. sinekdohí, fr. synecdoque.

sinecdócă s. f., g.-d. art. sinecdócei; pl. sinecdóce

SINECDÓ//CĂ ~ce f. Figură de stil care constă în extinderea sau restrângerea sensului unui cuvânt, substituindu-se denumirea întregului cu denumirea unei părţi a acestuia şi invers. /<lat. synecdoche, ngr. sinekdohí, fr. synecdoque

SINECDÓCĂ s.f. Figură de stil care constă în restrângerea sau lărgirea sensului unui cuvânt folosindu-se partea pentru întreg, întregul pentru parte, genul pentru specie, specia pentru gen, singularul pentru plural etc. [Cf. fr. synecdoque, lat., gr. synecdoche].