STĂTĂTÓR, -OÁRE, stătători, -oare, adj. 1.Care stă pe loc, care nu se mişcă, imobil, fix; (în special despre ape) care nu curge. ♢ Piatră stătătoare (şi substantivat, f.) = piatra fixă din sistemul celor două pietre ale morii. 2.(Înv.:despre oameni) Cu locuinţa statornică; stabil. 3. (În loc. adj.) De sine stătător = care poate exista şi se poate menţine prin propriile sale puteri sau însuşiri, care nu depinde de nimeni sau de nimic; independent. – Sta + suf. -ător.

Stătător ≠ curgător

STĂTĂTÓR adj. stagnant. (Ape ~oare.)

STĂTĂTÓR adj. v. durabil, fixat, sedentar, stabil, statornic, trainic.

stătătór adj. m., pl. stătătóri; f. sg. şi pl. stătătoáre

STĂTĂT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care stă (pe loc); care nu se mişcă; imobil. ♢ Apă ~oare apă care nu curge. 2) şi adverbial : De sine ~ care nu depinde de nimeni; independent. /stat + suf. ~ător