ŞÚBER, şubere, s.n. 1. (Tehn.) Dispozitiv cu care se reglează închiderea sau deschiderea unui orificiu de trecere pentru lichide sau gaze. 2. (Min.) Dispozitiv în formă de pâlnie, prevăzut cu un organ de reglare, montat la capătul inferior al unui rostogol, prin care alunecă materialul care se încarcă în vagonete. – Din germ. Schieber.

SÚBER s.n. (Bot.) Ţesut de apărare care se formează la suprafaţa organelor plantelor (de obicei în scoarţa tulpinilor, a rădăcinilor şi a tuberculilor), unde epiderma e înlocuită cu celule a căror membrană se află impregnată cu suberină. – Din lat., fr. suber.

ŞÚBER s. (TEHN.) registru, sertar, ventil. (~ la o conductă.)

ŞÚBER s. v. cămin, coş, horn.

SÚBER s. v. plută.

súber s. n.

şúber s. n., pl. şúbere

ŞÚber ~e n. Piesă mobilă în forma de placă ghidată, care serveşte la închiderea unui canal de gaz. /<germ. Scheiber

SÚBER s.n. (Bot.) Ţesut vegetal format din celule moarte, constituentul principal al scoarţei; plută. [< fr., lat. suber].