TĂBLÍŢĂ, tăbliţe, s.f. Diminutiv a lui tablă¹. 1. Placă dreptunghiulară de ardezie, înrămată în lemn, pe care scriau cu condei de piatră şcolarii începători. 2. (La romani) Placă mică acoperită cu un strat de ceară, pe care se scria cu un stilet. 3. (Înv.) Carneţel în care se notau diverse fapte, maxime etc. – Tablă¹ + suf. -iţă.

TĂBLÍŢĂ s. (rar) placă, (pop.) tablă, (reg.) tabelă, (înv.) panachidă. (~ pentru şcolarii începători din trecut.)

tăblíţă s. f. (sil. -bli-), g.-d. art. tăblíţei; pl. tăblíţe