TRAHÉE, trahei, s.f. 1. Tub elastic fibros şi cartilaginos, la oameni şi la animale, care leagă laringele de bronhii şi prin care circulă aerul necesar respiraţiei din cavitatea bucală sau nazală în bronhii. 2. Fiecare dintre tubuleţele subţiri, chitinoase, deschise la exterior şi ramificate în corpul insectelor, păianjenilor şi miriapodelor, care servesc drept organ de respiraţie. 3. Fiecare dintre vasele lemnoase în formă de tuburi capilare prin care circulă seva brută în interiorul plantelor superioare. [Pr.: -he-e] – Din fr. trachée.

trahée s. f., art. trahéea, g.-d. art. trahéii; pl. trahéi

TRAHÉ//E ~i f. 1) Tub prin care trece aerul spre plămâni în procesul respiraţiei. 2) Fiecare dintre canalele din interiorul plantelor superioare care servesc la conducerea sevei. [G.-D. traheii] /<lat. trachea, fr. trachée

TRAHÉE s.f. 1. Tub format din inele cartilaginoase, care leagă laringele de bronhii şi prin care circulă aerul necesar respiraţiei. 2. Fiecare dintre tubuleţele subţiri care formează aparatul respirator al insectelor. 3. Vas prin care circulă seva la plantele lemnoase. // (Şi în forma tracheo-, traheo-, pron. -he-o-) Element prim de compunere savantă cu semnificaţia „(referitor la) trahee (1)“, „al traheii (1)“. [Pron. -he-e. / cf. fr. trachée, gr. tracheia].