TRON², tronuri, s.n. 1. (Pop.) Ladă în care ţăranii îşi păstrează diverse obiecte, mai ales de îmbrăcăminte. 2. (Reg.) Sicriu. – Din germ. dial. Truh(e)n.

TRON¹, tronuri, s.n. Scaun, jeţ (sculptat şi împodobit) pe care stau monarhii la ceremonii; p. ext. simbol al domniei. ♢ Expr. A se urca (sau a se sui) pe tron = a ocupa domnia, a fi încoronat ca monarh. ♦ Fig. Puterea suverană a monarhilor; domnie. ♦ Scaun, jeţ special pe care stau prelaţii (sau suveranii) în timpul unor ceremonii religioase. – Din fr. trône.

TRON s. v. coşciug, cufăr, domnie, ladă, sicriu.

TRON s. (înv.) scaun, taht. (Domnitorul avea un ~ aurit.)

tron (jeţ, ladă) s. n., pl. trónuri

TRON ~uri n. 1) Jilţ bogat ornamentat, aşezat pe un loc mai ridicat, pe care stau monarhii în timpul ceremoniilor. 2) Simbol al puterii unui suveran. 3) Jilţ pe care stau prelaţii la unele ceremonii religioase. ~ episcopal. /<lat. thronus, fr. trône

-TRON Element secund de compunere savantă care introduce în termeni sensul de „tub cu vid, accelerator de particule atomice“. [< engl. -tron].