UZÁ, uzez, vb. I. 1. Tranz. şi refl. A (se) degrada, a (se) deteriora, a (se) strica, a (se) toci (prin întrebuinţare îndelungată). ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A se consuma, a se epuiza. ♦ Refl. Fig. (Despre cuvinte, construcţii, figuri de stil) A-şi pierde valoarea expresivă (prin deasa întrebuinţare). 2. Intranz. A face uz de...; a se folosi de..., a întrebuinţa. – Din fr. user.

UZÁ vb. I. 1. v. deteriora. 2. v. ponosi. 3. v. zdren-ţui. 4. v. roade. II. 1. v. folosi. 2. a (se) folosi, a întrebuinţa, a se servi, a se sluji, a umbla, a utiliza. (~ de diverse tertipuri.)

uzá vb., ind. prez. 1 sg. uzéz, 3 sg. şi pl. uzeáză

A UZ//Á ~éz 1. tranz. A face să se uzeze; a ponosi; a jerpeli. ~ metode moderne. 2. intranz. A face uz; a se servi, punând în aplicare; a se folosi. ~ează o tehnologie nouă. /<fr. user

A SE UZ//Á se ~eáză intranz. 1) (despre lucruri) A se învechi prin întrebuinţare sau exploatare excesivă; a se jerpeli; a se ponosi. 2) fig. (despre persoane) A-şi slei forţele fizice; a-şi ruina sănătatea; a se consuma. 3) (despre îmbinări de cuvinte) A pierde expresivitatea, prospeţimea. /<fr. user