ÎNCLINÁŢIE, înclinaţii, s.f. Înclinare. ♦ (Geom.) Unghi format de o dreaptă (sau de un plan) cu o dreaptă (sau cu un plan) de referinţă; înclinare. ♦ Fig. Vocaţie, atracţie, dispoziţie pentru ceva. – Din fr. inclination, lat. inclinatio.

ÎNCLINÁŢIE s. 1. (MAT.) înclinare. 2. v. înclinare. 3. v. aptitudine. 4. v. simţ. 5. v. tendinţă.

înclináţie s. f. (sil. -ţi-e), art. înclináţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. înclináţiei; pl. înclináţii, art. înclináţiile (sil. -ţi-i-)

ÎNCLINÁŢI//E ~i f. 1) Unghi format de o dreaptă (sau un plan) cu o dreaptă (sau cu un plan) de referinţă. 2) Dispoziţie naturală; atracţie înnăscută; vocaţie; predispoziţie; atitudine. ~ către muzică. [G.-D. înclinaţiei] /<fr. inclination, lat. inclinatio, ~onis

INCLINÁŢIE s.f. v. înclinaţie.

ÎNCLINÁŢIE s.f. 1. Înclinare. 2. (Fig.) Vocaţie. 3. (Geom.) Unghi format de o dreaptă (sau de un plan) cu o dreaptă (sau cu un plan) de referinţă. ♢ Înclinaţie astronomică = unghiul format de planul orbitei unui astru cu planul orbitei Pământului; înclinaţie magnetică = unghiul format de direcţia câmpului magnetic al Pământului cu planul orizontal. [Gen. -iei, var. inclinaţie s.f. / cf. fr. inclination, lat. inclinatio].