ÎMBUIBÁ, îmbúib, vb. I. Refl. şi tranz. A mânca şi a bea (sau a da să mănânce şi să bea) peste măsură, a (se) ghiftui; a (se) îndopa. – Et. nec.

ÎMBUIBÁ vb. 1. a (se) ghiftui, a (se) îndopa, (prin Transilv. şi Maram.) a (se) crivi, (Olt.) a (se) încătărăma. (S-a ~ cu mâncare.) 2. v. huzuri.

îmbuibá vb. (sil. -bui-), ind. prez. 1 sg. îmbúib, 3 sg. şi pl. îmbúibă

A ÎMBUIBÁ îmbúib tranz. A face să se îmbuibe; a ghiftui. / Orig. nec.

A SE ÎMBUIBÁ mă îmbúib intranz. 1) A se îndopa cu mâncare şi băutură; a se ghiftui. 2) A trăi în belşug. /Orig. nec.