HUZURÍ, huzuresc, vb. IV. Intranz. A trăi comod, în belşug şi în trândăvie. ♦ A fi lipsit de griji; a se simţi foarte mulţumit, a o duce bine. – Din huzur.

HUZURÍ vb. 1. a se lăfăi. 2. a se îmbuiba.

huzurí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. huzurésc, imperf. 3 sg. huzureá; conj. prez. 3 sg. şi pl. huzureáscă

A HUZUR//Í ~ésc intranz. A trăi o viaţă fără de griji; a o duce în huzur; a se lăfăi. ♢ ~ de bine a nu mai putea de bine. /Din huzur