ÎMPIEDICÁ, împiédic, vb. I. 1. Refl. A se lovi (cu piciorul) de ceva sau de cineva care stă în cale (şi a cădea); a se poticni. ♢ Expr. A se împiedica în picioare = a se împletici. A i se împiedica (cuiva) limba = a nu putea articula bine sunetele. A se împiedica la vorbă = a gângăvi. ♦ Fig. A da mereu peste ceva sau peste cineva care supără, stinghereşte. 2. Tranz. A pune unui animal piedică la picioare, a-i lega picioarele ca să nu poată fugi. ♦ A înfrâna roţile unui vehicul (pentru a-l face să meargă greu). ♦ A pune piedica de siguranţă la mecanismul armelor de foc. 3. Tranz. Fig. A opri, a ţine în loc pe cineva sau ceva; a se pune în calea cuiva sau a ceva. [Var.: (reg.) împiedecá vb. I] – Lat. impedicare.

A împiedica ≠ a despiedica, a stimula

ÎMPIEDICÁ vb. 1. a se poticni, (reg.) a (se) scăpăta. (Calul se ~ în mers.) 2. a se poticni. (Se ~ la vorbă.) 3. a înfrâna. (~ o căruţă, la vale.) 4. a opri, a reţine, (înv. şi reg.) a popri, (înv.) a apăra. (Nu-l pot ~ să ...) 5. a jena, a stingheri, a stânjeni. (Îl ~ în mişcări.) 6. v. zădărnici. 7. a înfrâna, a opri, a stăvili, (fig.) a frâna. (Nu puteau ~ avântul revoluţionar.) 8. v. evita. 9. v. anihila.

împiedicá vb. (sil. -pie-), ind. prez. 1 sg. împiédic, 3 sg. şi pl. împiédică; conj. prez. 3 sg. şi pl. împiédice

împiedicá, vb. I (reg.) a îndoi în două (în lungime) şi a coase.