ÎNŞELÁ, înşél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune şaua pe cal, a înşeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credinţă a cuiva; a amăgi. ♢ Expr. A înşela aşteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simţuri, facultăţi psihice) A nu (mai) funcţiona bine, a da o imagine eronată, neconformă realităţii. Mă înşală memoria. 2. Refl. A-şi forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greşi. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare.

ÎNŞELÁ vb. v. înşeua.

ÎNŞELÁ vb. 1. a ademeni, a amăgi, a încânta, a minţi, a momi, a păcăli, a prosti, a purta, a trişa, (livr.) a iluziona, (înv. şi reg.) a juca, a planisi, a poticări, a prilesti, a sminti, a smomi, a şutili, (reg.) a şugui, (Transilv. şi Ban.) a celui, (Munt.) a mâglisi, (Transilv.) a tăşca, (înv.) a aromi, a blăzni, a gâmbosi, a măguli, a mistifica, a surprinde, (fam.) a duce, a fraieri, a şmecheri, (fam. fig.) a arde, a frige, a încălţa, a pingeli, a pingelui, a pârli, a potcovi, a prăji, (Mold. fig.) a boi, (înv. fig.) a luneca. (I-a ~ cu vorbe frumoase.) 2. a trăda, (înv.) a vicleni, (fam. fig.) a încornora. (Şi-a ~ nevasta.) 3. v. escroca. 4. a greşi. (S-a ~ în privinţa lui.)

înşelá vb., ind. prez. 1 sg. înşél, 3 sg. şi pl. înşálă; conj. prez. 3 sg. şi pl. înşéle

A SE ÎNŞELÁ mă înşél intranz. A lua un neadevăr drept adevăr; a cădea în eroare; a se păcăli; a se amăgi. ♢ ~ în aşteptările sale a se dezamăgi; a se deziluziona. /<lat. insellare

A ÎNŞELÁ¹ înşél tranz. 1) (persoane) A face să se înşele (recurgând la diverse mijloace necinstite); a păcăli; a amăgi; a minţi. 2) (despre auz, văz, memorie etc.) A înceta de a mai sluji normal. Auzul îl înşală (pe cineva). 3) (persoane, mai ales femei) A determina la relaţii sexuale prin promisiuni false; a ademeni; a seduce. 4) (soţul sau soţia) A jigni prin încălcarea fidelităţii conjugale. /<lat. insellare