ÎNŢELÉGERE, înţelegeri, s.f. 1. Acţiunea de a (se) înţelege şi rezultatul ei. ♦ (Înv.) Pricepere, iscusinţă, inteligenţă, raţiune. 2. Bunăvoinţă, compasiune faţă de situaţia (grea a) cuiva. 3. Comuniune de idei, de sentimente; acord, învoială, învoire. 4. Pace, armonie¹. – V. înţelege.

Înţelegere ≠ neînţelegere

ÎNŢELÉGERE s. v. deşteptăciune, intelect, inteligenţă, judecată, minte, pricepere, raţiune, spirit.

ÎNŢELÉGERE s. 1. percepere, pricepere, sesizare, (înv.) pricepătură, ştiutură. (~ situaţiei.) 2. cu-noaştere, percepţie, pricepere. (Proces de ~.) 3. pătrundere, pricepere, (livr.) comprehensiune, (înv.) vedere. (Înzestrat cu o ~ deosebită.) 4. v. ju-decată. 5. v. conştiinţă. 6. bunăvoinţă, îngăduinţă, mărinimie, milă, (înv. şi pop.) milostenie, (înv.) priinţă, (turcism înv.) musaadea. (A demonstrat multă ~.) 7. (pop.) îngăduinţă. (~ faţă de necazurile cuiva.) 8. v. armonie. 9. acord, aranja-ment, combinaţie, contract, convenţie, învoială, învoire, legământ, pact, tranzacţie, (înv. şi pop.) legătură, (pop.) târg, tocmeală, tocmire, (prin Munt.) prinsoare, (înv.) aşezământ, cuvânt, sim-fonie, sulf, şart, (arg.) şustă. (Conform ~...) 10. v. învoială. 11. acord. 12. acord, învoială, vorbă. (Aşa ne-a fost ~?)

înţelégere s. f., g.-d. art. înţelégerii; pl. înţelégeri

ÎNŢELÉGER//E ~i f. 1) v. A ÎNŢELEGE şi A SE ÎNŢELEGE. 2) Facultatea de a înţelege lucrurile. 3) Atitudine binevoitoare; bunăvoinţă. 4) Comunitate de vederi asupra unui lucru; convenţie; acord. 5) Situaţie, caracterizată prin relaţii bune; stare de concepţii comune asupra unei chestiuni; consens. [G.-D. înţelegerii] /v. a (se) înţelege