ÎNDOITÚRĂ, îndoituri, s.f. Partea, locul unde un obiect a fost sau este îndoit. ♦ (Rar) Cotitură. ♦ (Rar) Adâncitură, cută a unui teren. [Pr.: -do-i-] – Îndoi + suf. -tură.

ÎNDOITÚRĂ s. v. cot, cotitură, curbă, întor-sătură, întortochetură, ocol, răsuci-tură, serpentină, sinuozitate, sârjoacă, şerpuire, şerpuitură.

ÎNDOITÚRĂ s. 1. v. încovoietură. 2. v. curbură. 3. v. boţitură. 4. cută, (rar) răsfrângătură, răsfrânsătură, răsfrântură. (~ la un obiect de îmbrăcăminte.)

îndoitúră s. f., g.-d. art. îndoitúrii; pl. îndoitúri

ÎNDOITÚR//Ă ~i f. Loc unde un obiect este îndoit. [Sil. -do-i-] /a îndoi + suf. ~itură