ÎNVOÍ, învoiesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A ajunge la o înţelegere, a cădea de acord, a se înţelege cu cineva. ♦ Refl. (Pop.) A se angaja, a se tocmi. 2. Refl. A se declara de acord cu ceva, a consimţi la ceva. 3. Refl. recipr. (Pop.) A trăi în bună înţelegere cu cineva, a se înţelege, a se împăca. 4. Tranz. A acorda cuiva ceea ce cere; a permite, a îngădui. ♦ A permite cuiva să lipsească (pentru scurt timp) de la serviciu, de la şcoală, de la cazarmă etc. – În + voie.

ÎNVOÍ vb. 1. v. conveni. 2. v. înţelege. 3. v. pactiza. 4. v. aproba. 5. v. consimţi. 6. a accepta, a conveni, (înv.) a pristăni. (S-a ~ să vină la nuntă.)

ÎNVOÍ vb. v. angaja, băga, concilia, intra, împăca, încadra, înţelege, tocmi, vârî.

învoí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. învoiésc, imperf. 3 sg. învoiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. învoiáscă

A SE ÎNVO//Í mă ~iésc intranz. pop. 1) A ajunge la o înţelegere; a cădea de acord; a se înţelege; a conveni. 2) A fi de aceeaşi părere; a se declara de acord. ~ cu spusele cuiva. 3) A se înţelege bine; a trăi în bună înţelegere; a se împăca. /în + voie

A ÎNVO//Í ~iésc tranz. pop. (persoane) A pune în posesia unui permis sau a unei permisiuni. A-l ~ să plece. /în + voie