ŞAH, (1) şahi, s.m., (2) şahuri, s.n. 1. S.m. Titlu purtat de suveranii Iranului, corespunzător titlului de împărat; persoană care are acest titlu; şahinşah. 2. S.n. Joc de origine orientală care se dispută între două persoane, pe o tablă împărţită în 64 de pătrăţele, alternativ albe şi negre, cu 32 de piese, mişcate după anumite reguli, scopul final fiind câştigarea regelui adversarului; p. ext. tabla şi piesele care servesc la joc; şatrange. ♦ Situaţie în cursul jocului mai sus definit, în care regele uneia dintre părţi este atacat de o piesă a adversarului; (cu valoare de interjecţie) cuvânt însoţind mişcarea care creează această situaţie. ♢ Expr. A da şah = a pune în pericol regele adversarului. A ţine (pe cineva) în şah = a limita jocul adversarului la apărarea regelui; fig. a ţine pe cineva în tensiune, a-l imobiliza. – Din tc. şah. Cf. germ. S c h a c h.

ŞAH s. v. padişah, sultan.

ŞAH s. I. (POL.) şahinşah. (~ul Iranului.) II. (înv.) şatrange, (franţuzism înv.) eşec. (Jocul de ~.)

şah (persoană) s. m., pl. şahi

şah (joc) s. n., pl. şáhuri

ŞAH¹ ~i m. (în unele ţări musulmane; folosit şi ca titlu pe lângă numele respectiv) Conducător absolut al ţării; monarh; suveran. /<turc. şah, fr. schah, shah

ŞAH² ~uri n. 1) Joc între doi parteneri, constând în mutarea, după anumite reguli, a unor figuri pe o tablă specială. 2) Tabla şi piesele folosite la acest joc. 3) Situaţie în cursul acestui joc, când regele unuia dintre jucători este atacat de o piesă a adversarului. ♢ A ţine pe cineva în ~ a) a limita jocul adversarului la apărarea regelui; b) a nu da posibilitate cuiva să acţioneze; a paraliza acţiunile cuiva. /<germ. Schach

şah, şahuri, s.n. (înv.) viză a unei autorităţi puse pe registrele comerciale.