FERĂSTRẮU, ferăstraie, s.n. 1. Unealtă sau maşină-unealtă prevăzută cu o lamă, o bandă sau un disc de oţel (cu dinţi ascuţiţi), pusă în mişcare manual sau pe cale mecanică şi folosită pentru tăiatul unor materiale (lemne, metale etc.). 2. Instrument muzical alcătuit dintr-o lamă de metal care se freacă cu un arcuş pentru a emite sunete. [Var.: (1) ferestrắu, fierăstrắu, herăstrắu s.n.] – Firiz + suf. -ău (contaminat cu fereastră sau ferestrui).

FERĂSTRĂU s. v. iarba-osului, mălăoi.

FERĂSTRĂU s. (TEHN.) (reg.) chimilioară, corzar, firez.

ferăstrău s. n., art. ferăstrăul; pl. ferăstráie

FERĂSTR//ẮU ~áie n. 1) Unealtă prevăzută cu o lamă (cu dinţi ascuţiţi), acţionată manual şi folosită la tăiat (lemne). ♢ ~ cu ramă ferăstrău cu lama montată într-un cadru. ~ electric portativ maşină-unealtă având un lanţ prevăzut cu dinţi tăietori, acţionată de un motor electric. ~ circular maşină-unealtă prevăzută cu un disc dinţat, care, în timpul funcţionării, execută o mişcare de rotaţie. 2) Instrument muzical constând dintr-o lamă dinţată care produce sunete cu ajutorul unui arcuş. /<ung. fürésztö