SCOBITÚRĂ, scobituri, s.f. 1. Loc scobit într-o suprafaţă, gaură, cavitate, adâncitură; săpătură. ♦ Văgăună. ♦ Parte scobită a unui obiect; 2. Lucrare în formă de şanţ executată într-un zăcământ minier, cu scopul de a extrage mai uşor materialul. – Scobi + suf. -tură.

SCOBITÚRĂ s. v. măceaşă, răscroială, răs-croitură, sculptură.

SCOBITÚRĂ s. 1. v. adâncitură. 2. adâncitură, concavitate, (reg.) dovâncătură, (înv.) găvănă-tură. (~ a unui obiect.) 3. adâncitură, (pop.) găvan, (reg.) leafă. (~ unei linguri.) 4. v. gaură. 5. v. cioplitură. 6. v. nişă.

scobitúră s. f., g.-d. art. scobitúrii; pl. scobitúri