SCOBÍ, scobesc, vb. IV. 1. Tranz. şi intranz. A face o gaură, o adâncitură în ceva (tăind, desprinzând, scoţând materialul din interior cu o unealtă); a găuri, a săpa; a scormoni, a scociorî. ♦ Spec. A grava, a cizela. ♦ Spec. A ciopli, a sculpta. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se căuta, a se scotoci în buzunare, în portofel etc. 3. Tranz. şi refl. A(-şi) vârî degetele în nas, între dinţi etc. pentru a (se) curăţa. – Din scoabă.

SCOBÍ vb. v. adânci, căsca, ciopli, cresta, deschide, dezghioca, răzui, râcâi, săpa, scotoci, scrijeli, sculpta, tăia, zgâria.

SCOBÍ vb. 1. v. găuri. 2. v. excava. 3.(MIN.) a hava. (A ~ într-un zăcământ.) 4. a (se) măcina, a (se) mânca, a (se) roade, a (se) săpa. (Apa ~ malul.) 5. v. scociorî. 6. (reg.) a se scodoli. (Se ~ între dinţi.)

scobí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. scobésc, imperf. 3 sg. scobeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. scobeáscă

A SCOB//Í ~ésc tranz. (obiecte de lemn sau de alt material) A lăsa vid în interior, scoţând o parte din materiale; a exciza; a evida. ~ un trunchi. /Din scoabă

A SE SCOB//Í mă ~ésc intranz. A căuta insistent; a scotoci. ~ în buzunare. ♢ ~ în nas (sau în dinţi) a-şi curăţa nasul (sau dinţii). /Din scoabă