ÁER¹ s.n. 1. Amestec de gaze care alcătuiesc straturile inferioare ale atmosferei şi care este absolut necesar vietăţilor aerobe. ♢ Aer lichid = lichid obţinut prin răcirea aerului până sub temperatura de -183°C la presiune normală şi folosit pentru separarea elementelor sale componente. Aer comprimat = aer la presiuni mai mari decât presiunea admosferică obţinut cu compresoarele. Aer condiţionat = sistem de ventilaţie a aerului din încăperi în scopul păstrării proprietăţiilor fizice normale ale acestuia. ♢ Loc. adv. La (sau în) aer (liber) = într-un loc neacoperit, afară. ♢ Expr. A lua aer = a ieşi din casă pentru a respira aer curat. 2. Văzduh, atmosferă. ♢ Expr. A fi (sau a se simţi) ceva în aer = a exista semne că se pregăteşte ceva (în ascuns). A fi (sau a rămâne) în aer = a se afla într-o situaţie critică, a nu avea nici o perspectivă. 3. Înfăţişare, aspect, expresie. ♢ Expr. A avea aerul că... (sau să...) = a da impresia că... A-şi da (sau a-şi lua) aere = a lua o atitudine de superioritate; a se îngâmfa, a se făli. [Pl.: (în expr.) aere] – Lat. aer, aeris (şi cu înţelesurile fr. air).

ÁER², aere, s.n. (Bis.) 1. Bucată de stofă sau de pânză, de obicei pictată sau ţesută cu imaginea lui Cristos mort, cu care se acoperă vasele liturgice. 2. Epitaf (2). – Din ngr. aēr.

ÁER s. (BIS.) epitaf, (pop.) pocrovăţ. (Cu ~ul se acoperă vasele liturgice.)

ÁER s. 1. (înv.) spirit. (Un curent de ~.) 2. v. văzduh. 3. v. climă. 4. v. fizionomie.

áer s. n. (sil. a-er], (atitudine, obiecte de cult) pl. áere

ÁER² ~e n. bis. Bucată de pânză pe care este ţesută imaginea lui Iisus Hristos mort; epitaf. /<gr. aer, sl. airu

ÁER¹ ~e n. 1) Amestec de gaze pe care îl respiră vietăţile aerobice; atmosferă. ♢ În ~ liber sub cerul liber; afară. A lua ~ a se plimba la aer. 2) Expresie specifică a feţei; mină; înfăţişare; aspect. ♢ A-şi da ~e (a umbla cu ~e) a-şi da importanţă; a o face pe grozavul. /<lat. aer

AER- v. aero-.

áer (-re), s.n. – 1. Văzduh. – 2. Aspect, înfăţişare. – Mr., megl. aeru. În mr. şi aera (‹ ngr. ἀέρας). Lat. āēr (Puşcariu 43; REW 240; DAR); cf. alb. ajër, it. aria, (ven. aiere, sard. aera, engad. ajer), prov., sp. aire, fr. air, v. sp. aer, port. ar. Sensul 2 este împrumutat din fr. A intrat în conflict cu contribuţiile neol., a căror bază este identică; astfel, aera pare să se întemeieze pe aer, dar reproduce fr. aérer etc. Nu mai menţionăm numeroasele der. neol. referitoare la aviaţie. Der. aera, vb. (a aerisi), din fr.; aereală, s.f. (esenţă); aerel, s.n. (assa foetida); aeresc, adj. (aerian); aerian, adj.; aerisi, vb.; din ngr. ἀερίζω (Gáldi 138); aeriseală, s.f. (aerisire); aeronaut, s.m.; aeroplan, s.n.; aeros, adj. (aerian, vaporos).

áer (-re), s.n. – Văl cu care se acoperă vasele liturgice. Ngr. ἀήρ. Fonetismul indică o contaminare cu aer, pe care îl precedă.