EPITÁF, epitafuri, s.n. 1. Inscripţie funerară, în versuri sau în proză, cuprinzând elogiul defunctului sau o sentinţă morală; p.ext. placă cu o inscripţie funerară. ♦ Poezie epigramatică având ca pretext moartea (imaginară) a unei persoane. 2. Obiect de cult care constă dintr-o bucată de stofă pe care este brodată o scenă reprezentând punerea în mormânt a lui Isus Cristos; aer² (2). – Din ngr. epitáfion, fr. épitaphe.

EPITÁF s. v. aer.

epitáf s. n., pl. epitáfuri

EPITÁF ~uri n. 1) Inscripţie funerară făcută pe placa de la mormântul cuiva. 2) Poezie scrisă cu prilejul morţii cuiva. 3) bis. Bucată de stofă, pe care este reprezentată imaginea lui Isus Hristos mort; aer. /<ngr. epitaphion, fr. épitaphe

EPITÁF s.n. Inscripţie funerară; placă (de obicei din marmură) care cuprinde o inscripţie funerară. ♦ Poezioară compusă cu ocazia morţii cuiva. [Pl. -furi, -fe. / < fr. épitaphe, cf. lat. epitaphius, gr. epitaphion < gr. epi – deasupra, taphos – mormânt].