AMESTECÁ, améstec, vb. I. 1. Tranz. şi refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de fiinţe deosebite) A pătrunde unele printre altele; a se pierde, a dispărea în...; p. ext. a se amesteca. 3. Refl. A interveni, a se băga, a se vârî (nechemat) într-o acţiune, într-o discuţie etc. – Lat. *ammixticare.

AMESTECÁ vb. 1. a combina. (~ mai multe substanţe.) 2. (prin Transilv. şi Maram.) a sfeti. (~ cărţile de joc.) 3. v. mesteca. 4. v. corci. 5. v. încurca. 6. a se băga, a interveni, a se vârî. (Se ~ nechemat într-o discuţie.)

amestecá vb., ind. prez. 1 sg. améstec, 3 sg. şi pl. améstecă

A SE AMESTECÁ mă améstec intranz. 1) A se îmbina formând un amestec. 2) (despre grupuri de fiinţe deosebite) A pătrunde unele printre altele (făcându-se nevăzute). 3) A interveni nefiind solicitat. ~ în discuţie. ~ în joacă. /<lat. ammixticare

A AMESTECÁ améstec tranz. 1) (elemente, lucruri eterogene) A face să se amestece. 2) (lucruri) A supune unei dezordini; a încurca între ele. 3) fam. (persoane) A antrena în mod conştient (într-o chestiune sau într-o situaţie nedorită); a implica. /<lat. ammixticare

amestecá (-c, -át), vb. – 1. A face un amestec. – 2. A strînge laolaltă. – 3. A avea acces carnal. 4. (Înv.) A calomnia, a face intrigi. – Mr. amisticare, ameastic. Lat. *ammĭxtĭcāre, de la mĭxtus (REW 5617; DAR; Pascu, I, 115; cf. Candrea-Dens., 1086). – Der. amestec, s.n. (reunire de lucruri diverse); amestecător, adj. (aparat care serveşte la a mesteca substanţe; intrigant, bîrfitor); amestecătură, s.f. (amestec, încurcătură); amestecuş, s.n. (amestec). Cf. mesteca.