MESTECÁ² vb. I v. amesteca.

MÉSTECĂ, mesteci, s.f. (Bot.; reg.) Răsfug. [Var.: méstec s.m.] – Din mesteca¹.

MESTECÁ¹, méstec, vb. I. Tranz. A sfărâma un aliment cu dinţii şi a-l amesteca în gură (pentru a-l înghiţi). ♦ A învârti ceva (cu limba) în gură. ♦ Fig. A pune la cale; a plănui. – Lat. masticare.

MÉSTECĂ s. v. răsfug.

MESTECÁ vb. a amesteca, (pop.) a dumica. (A ~ un aliment în gură.)

mestecá vb., ind. prez. 1 sg. méstec, 3 sg. şi pl. méstecă

méstecă s. f. /méstec s. m., pl. mésteci

A MESTECÁ méstec tranz. 1) (alimente) A sfărâma cu dinţii (în gură), înmuind cu salivă (pentru a înlesni înghiţirea şi digerarea). 2) A învârti în gură cu limba. ~ gumă. 3) (mai ales alimente) A mişca (cu o lingură) pentru a obţine o masă omogenă sau pentru a nu se arde la foc. 4) fig. (mai ales acţiuni reprobabile) A pune la cale; a organiza pe ascuns; a urzi; a ţese; a unelti; a coace. /<lat. masticare

méstecă¹, s.f. (pop.) 1. răşină de brad, galbenă şi dulce, care se mestecă sau se mănâncă. 2. pastă de chiţion.

méstecă², mésteci, s.f. (reg.) 1. boală contagioasă a oilor şi caprelor, care le opreşte secreţia laptelui; răsfugă. 2. boală contagioasă la om şi animale; răsfugă, dalac, bubă-neagră, cărbune, antrax. 3. plantă erbacee cu flori galbene folosită ca medicament împotriva bolilor amintite; răsfug.