AUDIÉNŢĂ, audienţe, s.f. 1. Întrevedere acordată unui solicitator de către o persoană care deţine o funcţie de răspundere. 2. Acceptare (entuziastă) a ceva. ♢ Expr. A avea audienţă la... = a trezi interesul sau a avea influenţă asupra unui public numeros. [Pr: a-u-di-en-] – Din fr. audience, lat. audientia.

AUDIÉNŢĂ s. v. reuşită, succes.

audiéntă s. f. (sil. a-u-di-en-), pl. audiénte

audiénţă s. f. (sil. a-u-di-en-), g.-d. art. audiénţei; pl. audiénţe

AUDIÉNŢ//Ă ~e f. 1) Întrevedere oficială acordată unui solicitator de către un demnitar cu post de răspundere. Zi de ~. 2) Atenţie, înţelegere manifestată de auditoriu. Cursul s-a bucurat de o mare ~. [G.-D. audienţei; Sil. a-u-di-en-] /<lat. audientia, fr. audience

AUDIENŢĂ s.f. 1. Întrevedere acordată de către un demnitar unei persoane care l-a solicitat să-i vorbească (într-o chestiune oficială) ; timpul cât durează această întrevedere. 2. Interes pe care cineva îl poartă celui care i se adresează ; atenţie, înţelegere. 3. Şedinţă (publică) a tribunalului, în care sunt ascultate părţile şi pledoariile şi în care se pronunţă sentinţa. [< lat. audientia, cf. fr. audience].

audiénţă (-ţe), s.f. – Întrevedere acordată unui solicitator. Lat. audientia (sec. XVII).