AUTORITÁR, -Ă, auroritari, -e, adj. Căruia îi place să uzeze (şi uneori să abuzeze) de dreptul de a comanda, de a da dispoziţii; care găseşte satisfacţie în faptul de a fi ascultat. Om autoritar. ♦ Care impune ascultare, care nu admite replică. Atitudine autoritară. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoritaire.

AUTORITÁR adj. 1. imperativ, poruncitor. (Cu ton ~.) 2. v. voluntar.

autoritár adj. m. (sil. a-u-), pl. autoritári; f. sg. autoritáră, pl. autoritáre

AUTORITÁR ~ă (~i, ~e) 1) Care îşi impune voinţa, autoritatea. Ton ~. Persoană ~ă. /<fr. autoritaire, it. autoritario

AUTORITÁR, -Ă adj. Care vrea să comande totdeauna, care urmăreşte să-şi impună voinţa, autoritatea. [Cf. fr. autoritaire, it. autoritario].