BÁŞTINĂ s.f. (În loc. adj. şi adv.) De baştină = originar, autohton; din moşi-strămoşi. – Din bg., scr. baştina.

BÁŞTINĂ s. v. patrimoniu.

báştină s. f., g.-d. art. báştinei

BÁŞTINĂ f. Loc unde s-a născut şi trăieşte (tot timpul) cineva; pământ natal; patrie. ♢ De ~ a) de loc; originar; b) autohton; moştenit din moşi-strămoşi. Locuitor de ~ băştinaş; localnic. [G.-D. baştinei] /<bulg., sb. baştina

báştină (-ni), s.f. – Proprietate moştenită (spre deosebire de bunurile dobîndite). – Mr. başnă. Cuvînt rom. presupune un sl. *baština, de la bašta „tată“ (DAR), de unde trebuie să provină şi bg. baštin „patrimonial“, baštinija „patrie“, sb. baština „proprietate“, alb. baštinë. Totuşi, Miklosich, Slaw. Elem., 14; Alb. Forsch., I, 15; şi Fremdw., 77, consideră cuvîntul străin în sl. – Der. băştinaş, s.m. (autohton, indigen).