BOBÓC, boboci, s.m. 1. Caliciul nedeschis al unei flori; floare care începe să se deschidă. 2. Pui de gâscă sau de raţă. ♢ Expr. A paşte (sau a păzi) bobocii = a-şi pierde vremea degeaba. A da (mâncare) la boboci = a vomita. ♦ Fig. Începător într-un domeniu; om lipsit de experienţă; ageamiu; p. restr. recrut; student în primul an. – Din ngr. bubúki.

BOBÓC s. v. debutant, începător, recrut.

BOBÓC s. I. (BOT.) (reg.) bulbuc, (Transilv. şi Ban.) pup. (~ de floare.) II. (ORNIT.) răţişoară, răţuşcă, (reg.) răţucă, răţuică, răţuşoară, răţuţă.

bobóc s. m., pl. bobóci

BOBÓ//C ~ci m. 1) Pui de gâscă sau de raţă. ♢ Toamna se numără ~cii rezultatul unei munci se apreciază la sfârşit. A paşte (sau a păzi) ~cii a pierde timpul în zadar. 2) fig. Floare care abia începe să se deschidă. 3) fig. Persoană care abia face primii paşi într-un domeniu de activitate; novice; începător; debutant. /<ngr. bubúki

bobóc (-ci), s.m. – 1. Floare care începe să se deschidă. – 2. Frumuseţe, minunăţie. – 3. Pui de raţă sau de gîscă. – Mr. bubuche, megl. babuchie. Ngr. μπουμπούϰι (Cihac, II, 639; DAR), cf. alb. bubukje. – Der. îmboboci, vb. (a se deschide, a se desface), cf. mr. mbubuk isescu.