BOGĂŢÍE, bogăţii, s.f. 1. Cantitate abundentă de bunuri materiale, de materii prime, de bani, de obiecte preţioase etc. 2. Starea, situaţia în care se află posesorul unei mari cantităţi de bunuri materiale, de bani etc. 3. Resursele unei ţări, ale unei regiuni etc. care, prin prelucrare, se transformă în bunuri utilizate de societate. Petrolul este o bogăţie naţională. 4. Abundenţă şi varietate de valori spirituale. Bogăţie de idei. Bogăţie de cuvinte. – Bogat + suf. -ie.

Bogăţie ≠ mizerie, sărăcie

BOGĂŢÍE s. 1. v. belşug. 2. v. bunăstare. 3. v. avere. 4. v. fast.

bogăţíe s. f., art. bogăţía, g.-d. art. bogăţíei; pl. bogăţíi, art. bogăţíile

BOGĂŢÍ//E ~i f. 1) Cantitate de bunuri care întrece cu mult necesităţile obişnuite; belşug; îndestulare; abundenţă. 2) Situaţie de om bogat. 3) Mulţime de bunuri materiale (în natură sau în bani); avuţie. 4) Cantitate mare de valori spirituale; abundenţă. ~ de idei. ~ de mijloace de expresie. 5) Aparenţă de lucru bogat; caracter bogat; fastuozitate; somptuozitate. ~a unui decor. [Art. bogăţia; G.-D. bogăţiei; Sil. -ţi-e] /bogat + suf. ~ie

bogătie, amundenţă, avere