BRONZ, bronzuri, s.n. Aliaj de cupru cu staniu, aluminiu, plumb etc., mai dur şi mai rezistent decât cuprul, având numeroase întrebuinţări tehnice. ♢ Epoca de bronz (sau a bronzului) = epocă din istoria societăţii umane care cuprinde, în general, mileniul al II-lea î.Cr. şi se caracterizează prin descoperirea metalelor şi a bronzului. ♢ Expr. Caracter de bronz = caracter ferm, neclintit. ♦ Obiect de artă făcut din aliajul definit mai sus. ♦ Pigment metalic de culoare galbenă, cu care se vopseşte un obiect. ♦ Culoare arămie a pielii în urma expunerii la soare sau la vânt. – Din fr. bronze.

bronz s. n., (obiecte de bronz) pl. brónzuri

BRONZ ~uri n. 1) Aliaj de cupru cu alte metale (aluminiu, plumb, staniu etc.), rezistent la coroziune, cu diverse utilizări în tehnică. ♢ Epoca de ~ perioadă din istoria omenirii caracterizată prin descoperirea bronzului şi prin folosirea uneltelor şi a armelor din acest metal. 2) Obiect (de artă) turnat din acest aliaj. ♢ Caracter de ~ caracter dârz şi neclintit. /<fr. bronze

BRONZ s. n. aliaj de cupru cu alte metale, mai dur şi mai rezistent decât cuprul. o (fig.) de ~ = a) dens, solid; b) masiv şi opac; caracter de ~ = caracter tare. ♢ (p. ext.) obiect de artă din bronz. ♢ pigment metalic galben (sau alb), folosit pentru vopsit obiecte, la zugrăveli etc. (<fr. bronze)

BRONZ s.n. Aliaj de cupru cu unul sau mai multe metale, mai dur şi mai rezistent decât cuprul, folosit în turnătorie. ♢ Epoca de bronz = epocă preistorică, corespunzătoare mileniului al II-lea î.e.n., caracterizată prin apariţia şi dezvoltarea uneltelor şi armelor de bronz. ♦ Obiect, (spec.) statuie, statuetă de bronz. ♢ Caracter de bronz caracter tare, de neclintit. [< fr. bronze, it. bronzo].

bronz (-zuri), s.n. – Aliaj de cupru cu staniu, aluminiu, plumb etc. Fr. bronze. – Der. bronza, vb. (a acoperi un obiect cu un strat de bronz; a deveni negru datorită soarelui, a pîrli, a arde soarele); bronzărie, s.f. (atelier de bronzaj).