BUCÁTĂ, (I) bucăţi, (II) bucate, s.f. I. 1. Parte tăiată, ruptă, desfăcută dintr-un corp solid, dintr-un întreg; dărab. ♦ (Determinat prin „de drum“, „de cale“ sau presupunând această determinare) Distanţă, porţiune. ♦ (Determinat prin „de vreme“, „de timp“ sau presupunând această determinare) Interval, perioadă. ♦ (În limbajul comercial şi în cel industrial) Exemplar, piesă, parte, unitară dintr-un ansamblu, dintr-o mulţime de obiecte de acelaşi fel. ♢ Expr. A vinde (sau a cumpăra) cu bucata = a vinde (sau a cumpăra) cu amănuntul, în detaliu. A plăti cu bucata (sau, rar bucată) = a plăti munca după numărul de piese executate; a plăti în acord. A face ceva din bucăţi = a confecţiona, a încropi ceva din părţi sau piese care provin din ansambluri diferite. Om dintr-o bucată = om integru. 2. Operă (sau fragment unitar) literară sau muzicală de dimensiuni relativ reduse. II. (La pl.) (Feluri de) mâncare. ♢ Expr. A face (cuiva) bucata = a face (cuiva) cu intenţie un lucru neplăcut, un rău, a-i provoca o încurcătură. ♦ (Pop.) (Recoltă de) grâne, cereale. – Lat. buccata.

BUCÁTĂ s. v. prăjină.

BUCÁTĂ s. 1. crâmpei, fracţiune, fragment, frântură, parte, porţiune, secţiune, tranşă, (pop.) dărab, partal, (înv. şi reg.) părtenie, (reg.) jarchină, ştuc. (O ~ dintr-un tot.) 2. fâşie, limbă, petic, sprânceană. (O ~ de pădure.) 3. v. exemplar. 4. v. compoziţie. 5. (la pl.) v. recoltă. 6. v. distanţă. 7. v. interval.

bucátă (parte, porţiune, exemplar, operă) s. f., g.-d. art. bucăţii; pl. bucăţi

BUC//ÁTĂ ~ăţi f. 1) Parte separată (prin rupere, tăiere, sfărâmare etc.) dintr-un întreg. ~ de pâine. ~ de stofă. ♢ ~ de drum porţiune (de drum). ~ de timp (sau vreme) interval de timp; perioadă. 2) Unitate făcând parte dintr-o serie de obiecte de acelaşi fel; exemplar. ~ de săpun. ~ de zahăr. ♢ A vinde cu ~ata a vinde cu amănuntul; en detail. A-i face cuiva ~ata a-i face cuiva neplăceri. Om dintr-o ~ om foarte cumsecade. 3) Creaţie artistică (muzicală sau literară) de dimensiuni reduse sau fragment de creaţie artisitică. [G.-D. bucăţii] /<lat. buccata

bucata de paine nedospita, considerata in Biserica Romano Catolica trupul si sangele lui Isus.

bucátă (-ţi), s.f. – 1. Parte tăiată, desprinsă dintr-un întreg; dărab. – 2. Mîncare, fel de mîncare. – 3. Alimente, hrană. – 4. (Pl.) Cereale, recoltă, grîu. – 5. (Înv., Mold.) Avere, avut, bogăţie. – 6. (Arg.) Bilet de o sută de lei. – 7. (Arg.) Hoţie, operaţie organizată de mai mulţi din bandă. – 8. (Arg.) Mişcare greşită. – Mr. bucată. Lat. bŭccata (Puşcariu 227; REW 1358; Candrea-Dens., 191; DAR); cf. it. boccata, fr. bouchée, prov., sp., port. bocado, toţi cu accepţia etimologică de „bucată care se pune dintr-o dată“; cf. şi it. boccone, de unde sb. bokun „bucată“. Asupra semantismului, cf. DAR. Lahovary 318 crede că sensul de „cereale“ este anterior epocii indo-europene. – Pl. este bucate pentru sensurile 2-5. Cf. şi bucă, îmbuca. Der. bucătar, s.m. (bărbat care are meseria de a găti mîncare); bucătăreasă, bucătăriţă, s.f. (femeie care are meseria de a găti mîncare); bucătărie, s.f. (cameră în care se găteşte mîncarea); bucăţi, îmbucăţi, vb. (a face bucăţi); îmbucături, vb. (a face bucăţi de luat în gură pentru a hrăni un copil). Din rom. a trecut în rut. bukata, bokata, pol. bukat, rus. bukatka (Miklosich, Fremdw., 80; Candrea, Elemente, 403; Berneker 90), mag. bukáta.

/bucata,de hartieçare foloseste la mentinerea unui anunt sauşocotealaşpre a aminti ceva important,pentru a nu uita anumite evenimenteşau pentru a copia,deci foaie de rezerva/