CÂMP, câmpuri, s.n. şi (1, astăzi mai ales în expr.) câmpi, s.m. 1. Întindere vastă de pământ fără accidente însemnate de teren; şes, câmpie; spec. întindere de pământ cultivată, semănată; totalitatea ogoarelor din jurul unei comune. ♢ Munca câmpului = munci agricole. Artilerie de câmp = artilerie care foloseşte tunul şi obuzierul de calibru mic şi care poate fi întrebuinţată pe un teren fără accidente prea mari. ♢ Loc. adv. În plin câmp sau în câmp deschis = sub cerul liber; fără adăpost. ♢ Expr. A o lua peste câmp = a merge de-a dreptul, părăsind drumul. A-şi lua (sau a apuca) câmpii = a pleca orbeşte, fără a şti încotro (de desperare, de durere, de mânie); a ajunge la desperare. ♦ Întindere de pământ în afara unei localităţi (unde nu mai sunt case). ♦ Câmp de gheaţă = masă întinsă şi neîntreruptă de gheată care acoperă o suprafaţă (în regiunile polare). 2. Loc. Spaţiu, porţiune de teren în limitele cărora se desfăşoară o anumită activitate. Câmp de luptă. ♢ (Astăzi rar) Câmpul muncii = sfera de activitate a cuiva; p. ext. locul în care cineva îşi desfăşoară activitatea; activitate, muncă, producţie. Câmp vizual = porţiune de spaţiu care poate fi cuprinsă cu privirea. 3. (Fiz.) Regiune din spaţiu în care fiecărui punct i se asociază o mărime fizică determinată; mărime care caracterizează o asemenea regiune. Câmp sonor. ♦ Regiune din spaţiu în care se pot exercita acţiuni de forţă asupra corpurilor. ♢ Câmp electric = regiune a spaţiului caracterizată prin faptul că, în oricare punct al ei s-ar găsi un mic corp încărcat cu electricitate, acesta ar fi supus acţiunii unei forţe care nu s-ar exercita dacă corpul nu ar fi încărcat astfel. Câmp magnetic = regiune a spaţiului caracterizată prin faptul că, în oricare punct al ei s-ar găsi un mic magnet, acesta ar fi supus unor forţe de aceeaşi natură ca cele care se exercită între doi magneţi vecini. 4. Formă a materiei prin intermediul căreia are loc interacţiunea dintre particule. Câmp electromagnetic. 5. (În sintagma) Câmp operator = porţiune anatomică pe suprafaţa căreia are loc o intervenţie chirurgicală. 6. Fondul unui tablou, al unei gravuri, al unei podoabe etc. 7. Mulţime de valori ale uneia sau mai multor mărimi (matematice, fizice etc.) variabile. – Lat. campus.

CÂMP s. v. ţară.

CÂMP s. 1. v. câmpie. 2. v. ogor. 3. (GEOGR.) câmp de gheaţă = aisfild. 4. câmp de pietre v. mare de pietre. 5. v. domeniu. 6. câmpul muncii v. producţie. 7. (LINGV.) câmp asociativ = câmp noţional, câmp semantic; câmp noţional v. câmp asociativ; câmp semantic v. câmp asociativ.

câmp s. n., pl. câmpuri (şi câmpi în expr.: a bate, a lua câmpii)

CÂMP ~uri n. 1) Întindere vastă de pământ cu suprafaţa uniformă fără accidente însemnate de teren; câmpie; şes. ♢ A lua (sau a apuca) ~ii a se duce unde-l duc ochii; a pleca orbeşte (de disperare, de supărare etc.). A bate ~ii a o lua razna; a spune lucruri neverosimile. 2) Întindere de pământ în afara unei localităţi. În plin ~. 3) Teren semănat cu culturi agricole. 4) Loc unde se desfăşoară o anumită activitate. ~ de luptă. ~ de observaţie. 5) Fondul unui tablou, a unei ţesături etc. 6) Spaţiu în care se exercită acţiuni de forţă asupra corpurilor. ~ magnetic. ~ electric. [Pl. şi câmpi în expresii] /<lat. campus

camp s.n. (reg.) cuarţ (amestecat cu elemente metalice).