CĂMÍN, (1, 4, 6) căminuri, (2, 3, 5) cămine, s.n. 1. Sobă joasă, zidită la peretele camerei, cu vatra larg deschisă. 2. Cuptor, vatră. 3. Coş pe unde iese fumul; horn. 4. Fig. Casă părintească; p. ext. familie. 5. Denumire dată unor instituţii cu caracter social-cultural; cămin de copii = instituţie cu regim de internat pentru copii preşcolari (3-6 ani), cu orar de zi sau săptămânal; cămin studenţesc = aşezământ universitar care asigură cazarea studenţilor, pe lângă acesta funcţionând uneori şi cantine; cămin cultural = instituţie înfiinţată în scopul propagării culturii la sate (5); cămin şcoală = cămin pentru copiii orfani, în care se află şi şcoala; cămin spital = cămin (de bătrâni) în care se acordă asistenţă medicală. 6. Încăpere mică subterană, zidită şi acoperită cu capac de fontă, pe traseul unei conducte de alimentare cu apă a unui canal, construită pentru a permite accesul la conductă sau la canal. – Din sl. kamina.

CĂMÍN s. 1. şemineu. (În ~ e aprins focul.) 2. v. vatră. 3. v. coş. 4. v. locuinţă. 5. v. casă.

cămín (instituţie, casă părintească) s. n., pl. cămíne

cămín (sobă, vatră, horn, încăpere subterană de acces la o conductă) s. n., pl. cămínuri

CĂMÍN² ~e n. 1) Casa părintească; vatră. 2) Bloc de locuit pentru studenţi, cursanţi etc. în timpul învăţăturii; internat. /<sl. kamina

CĂMÍN¹ ~uri n. 1) Sobă joasă zidită lângă perete cu vatra larg deschisă. 2) Încăpere subterană, acoperită cu capac de fontă, pe traseul conductelor (de apă) pentru a avea acces la acestea. /<sl. kamina

cămín (-nuri), s.n. – 1. Sobă joasă, cu vatra larg deschisă. – 2. Casa părintească. – 3. Aşezămînt unde se locuieşte (în special pentru studenţi). – Mr. cîmińă. Ngr. ϰάμινος, ϰαμίνη, poate prin intermediul sl. kamina, cf. bg., rus. kamin. În rom. se consideră în general ca provenind dim sl. Cuvîntul gr. a trecut în lat. caminus, de unde prov. camin, fr. cheminée (› sp. chimenea), it. cammino. Cuvîntul rom. poate proveni la fel de bine din sl., ca şi din lat. sau din gr. După Pascu, I, 65, forma mr. vine din lat. – Der. cămineţ (var. chimineţ), s.n. (ieşitură sau margine între sobă şi perete, care serveşte drept raft şi de element izolator).