CĂPETÉNIE, căpetenii, s.f. Persoană care se află în fruntea unui grup; conducător, şef, comandant. ♢ Loc. adj. De căpetenie = de frunte, principal; fundamental. [Var.: (reg.) căpiténie s.f.] – Cap¹ + suf. -enie.

CĂPETÉNIE s. 1. v. comandant. 2. conducător, vătaf, (reg.) birău, jude. (~ de colindători.)

căpeténie s. f. (sil. -ni-e), art. căpeténia (sil. -ni-a), g.-d. art. căpeténiei; pl. căpeténii, art. căpeténiile (sil. -ni-i-)

CĂPETÉNI//E ~i f. pop. Persoană care se află în fruntea unui grup. ♢ De ~ de primă importanţă, de frunte; principal. [Art. căpetenia; G.-D. căpeteniei; Sil. -ni-e] /cap + suf. ~enie