CALÁ, calez, vb. I. Tranz. A imobiliza intenţionat un organ sau o piesă de maşină înainte ca aceasta să intre în funcţiune. 2. A fixa orizontal, cu ajutorul nivelei, suportul unui aparat topografic de vizare. – Din fr. caler.

CÁLĂ¹, cale, s.f. 1. Încăpere în fundul unei nave şi destinată încărcăturii acesteia; hambar (3). 2. Platformă uşor înclinată pe care se construiesc sau se repară nave. 3. Piesă prismatică din lemn sau din metal care se aşează în faţa roţii unui vehicul spre a-l imobiliza. 4. Piesă în formă de prismă, de cilindru sau paralelipipedică, având o dimensiune foarte precisă, cu care se controlează dimensiunile pieselor în construcţia de maşini. – Din fr. cale.

CÁLĂ², cale, s.f. Plantă decorativă de origine tropicală, cu frunze mari în formă de săgeată, una dintre frunze, de culoare albă, răsucită în formă de cornet, înconjurând inflorescenţa (Calla aethiopica). – Din germ. Kalla, lat. calla.

CÁLĂ s. (MAR.) hambar, (rar) stivă. (Încărcătura navei comerciale se depozitează în ~.)

CALÁ vb. (TOP., TEHN.) a orizontaliza. (~ un aparat topografic de vizare.)

calá vb., ind. prez. 1 sg. caléz, 3 sg. şi pl. caleáză

cála s. f.

cálă (nav., bot.) s. f., g.-d. art. cálei; pl. cále

CÁL//Ă³ ~e f. 1) Piesă în formă de trunchi de piramidă, care se aşază în faţa roţii unui vehicul, pentru a-l imobiliza. 2) Piesă folosită în construcţia de maşini pentru măsurarea dimensiunilor. /<fr. cale

CÁL//Ă² ~e f. Plantă erbacee perenă, din familia araceelor, având flori mari, albe, răsucite în formă de cornet, cultivată în scopuri decorative. /< germ. Kalla, lat. calla

CÁL//Ă¹ ~e f. 1) Încăpere sub puntea unei nave, rezervată pentru încărcături. 2) Platformă înclinată spre apă unde se construiesc sau se repară nave. ~ de construcţie. ~ plutitoare. /<fr. cale

A CAL//Á ~éz tranz. 1) (vehicule sau roţile lor) A imobiliza, cu ajutorul unei cale. 2) (piese mecanice) A pune în poziţie fixă. /<fr. caler

CÁLA s.f. Golf mic format prin înecarea ravenelor sau a văilor torenţiale, dar mai ales a dolinelor. [< sp. cala].

CALÁ vb. tr. 1. a imobiliza o piesă, un organ de maşină înainte ca acesta să intre în funcţiune. 2. a aşeza la orizontală suportul unui aparat topografic de vizare. (<fr. caler)

CÁLĂ¹ s. f. 1. încăpere între puntea inferioară şi carlinga navei, în care se pune încărcătura. 2. plan înclinat către mare pe care se construiesc sau se repară nave. 3. piesă pentru calarea (1) roţilor unui vehicul, a unei piese. 4. piesă de diverse forme cu care se controlează dimensiunile pieselor în construcţia de maşini. (<fr. cale)

CÁLĂ² s. f. plantă ornamentală cu flori mari, roşii sau albe. (<germ. Kalla, lat. calla)

CALÁ vb. I. tr., refl. 1. A potrivi; a (se) imobiliza (o piesă, un organ de maşină). 2. A aşeza la orizontală suportul unui aparat topografic de vizare. [< fr. caler].

CÁLĂ¹ s.f. 1. Încăpere aflată între puntea cea mai de jos şi carlinga navei, în care se pune încărcătura. 2. Plan înclinat către mare pe care se construiesc sau se repară nave. [< fr. cale, cf. it. cala, gr. chalan – a coborî].

CÁLĂ² s.f. Piedică folosită pentru a opri deplasarea nedorită a unui vehicul, a unei piese etc. [< fr. cale, cf. prov. calo].

CÁLĂ³ s.f. Plantă ornamentală cu flori mari roşii sau albe; floarea acestei plante. [< germ. Kalla, lat. calla].

cấlă, cấle, s.f. (reg.) femeie murdară, îngălată.