CALÍC, -Ă, calici, -ce, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de mijloace materiale elementare; foarte sărac. ♦ (Înv.) Care cerşeşte; cerşetor. 2. Zgârcit, avar¹. 3. (Înv. şi reg.) Atins de o infirmitate vizibilă (olog, ciung etc.). – Din ucr. kalika.

Calic ≠ darnic, galantom, culant, galant, generos, mărinimos, teafăr, întreg

CALÍC s., adj. 1. s., adj. v. zgârcit. 2. adj., s. v. sărac.

CALÍC s. v. cerşetor, milog.

CALÍC adj., s. v. infirm, invalid, schilod.

calíc adj. m., s. m., pl. calíci; f. sg. calícă, pl. calíce

CALÍ//C ~că (~ci, ~ce) şi substantival 1) (despre persoane) Care are o parte a corpului mutilată sau deformată; schilod; infirm. 2) Care este foarte sărac; care cerşeşte; cerşetor; milog. 3) Care face economii exagerate; avar; zgârcit. /<ucr. kalika

calíc (-că), adj. – 1. Paralitic, damblagiu. – 2. Cerşetor. – 3. Sărman, nenorocit. – 4. Avar, zgîrcit. Sl. kalika „pelerin“ (Miklosich, Fremdw., 94; Lexicon, 280; Cihac, II, 38); cf. rut. kalika „invalid“. Schimbarea semantică se explică prin mulţimea de paralitici şi invalizi care luau parte la pelerinaje, şi care în general trăiau din pomeni. Der. calicesc, adj. (de calic, de cerşetor); caliceşte, adv. (ca un calic); calicenie, s.f. (zgîrcenie); calici, vb. (a ologi, a schilodi, a sărăci, a ruina; a ajunge sărac lipit; a cere de pomană, a cerşi; a se zgîrci); calicie, s.f. (sărăcie; zgîrcenie, avariţie); calicime, s.f. (mulţime de cerşetori); calicos, adj. (zgîrcit).