CALITÁTE, calităţi, s.f. 1. Totalitatea însuşirilor şi laturilor esenţiale în virtutea cărora un lucru este ceea ce este, deosebindu-se de celelalte lucruri. 2. Însuşire (bună sau rea), fel de a fi (bun sau rău); p. restr. caracteristică pozitivă, însuşire bună. ♢ Loc. adj. De calitate = de calitate bună, de valoare. 3. Poziţie, situaţie, titlu care conferă un drept. ♢ Loc. conj. În calitate de... = cu dreptul de..., fiind... 4. (La jocul de şah) Diferenţă de valoare între un turn şi un nebun sau un cal. – Din fr. qualité, lat. qualitas, -atis.

Calitate ≠ cusur, defect, meteahnă, neajuns, slăbiciune, scădere

CALITÁTE s. 1. v. însuşire. 2. însuşire, natură. (~ unui lucru.) 3. v. valoare. 4. însuşire, virtute, (rar) bun. (Caracterul lui e o ~ de preţ.) 5. v. nivel. 6. v. dar. 7. (pop.) mână. (Făină de ~ a doua.) 8. titlu. (Are ~ de inginer.) 9. autoritate, cădere, competenţă, drept, îndreptăţire, (înv.) volnicie. (Nu am ~ să mă pronunţ.) 10. v. funcţie.

calitáte s. f., g.-d. art. calităţii; pl. calităţi

CALIT//ÁTE ~ăţi f. 1) Totalitate a însuşirilor şi a laturilor esenţiale în virtutea cărora un lucru se deosebeşte de celelalte. 2) Însuşire caracteristică (de obicei pozitivă) a unei persoane sau a unui lucru. ~atea mărfurilor. ♢ De ~ superior; de valoare; valoros. 3) Titlu, poziţie sau situaţie, pe care o are cineva conferindu-i un anumit drept. [Art. calitatea; G.-D. calităţii] /<lat. qualitas, ~atis, fr. qualité

CALITÁTE s. f. 1. sinteza laturilor şi însuşirilor esenţiale ale obiectelor, fenomenelor sau proceselor. 2. însuşire (bună sau rea); caracteristică pozitivă. ♢ (log.) însuşire a unei judecăţi predicative de a fi afirmativă sau negativă. 3. situaţie, poziţie, titlu, condiţie care constituie sau dă un anumit drept. ♢ (şah) diferenţa de valoare dintre un turn şi un nebun sau un cal. (<fr. qualité, lat. qualitas)

Calitate, care presupune faptul de a te transpune in situatia altei persoane

CALITÁTE s.f. 1. Categorie filozofică prin care se desemnează sistemul însuşirilor esenţiale ale unui obiect, ale unui fenomen etc., în virtutea cărora el este obiectul, fenomenul dat şi nu altul. 2. Însuşire (bună sau rea); (p. restr.) caracteristică pozitivă. ♦ (Log.) Însuşire a unei judecăţi predicative de a fi afirmativă sau negativă. 3. Situaţie, poziţie, titlu, condiţie care constituie sau dă un anumit drept. ♦ Diferenţă de valoare între un turn şi un nebun sau un cal la jocul de şah. [< lat. qualitas, cf. fr. qualité, it. qualità].

calitate