CARTIÉR, cartiere, s.n. 1. Parte a unui oraş deosebită de celelalte prin caracteristici proprii (geografice, istorice etc.) şi care formează o unitate organică. ♦ Locuitorii acestei părţi a oraşului. 2. Parte din comandamentul unei mari unităţi, compusă din personalul de deservire şi din mijloacele de transmisiuni. ♢ Marele cartier general = (în timp de război) organul suprem de conducere a armatei în frunte cu comandantul său suprem. ♦ Loc (întărit) unde staţionează trupele timp mai îndelungat în vederea efectuării de exerciţii practice pe teren, cu efective mari de unităţi; tabără. 3. Fiecare dintre părţile laterale ale navei de la mijlocul ei spre pupă. [Pr.: -ti-er] – Din fr. quartier.

CARTIÉR s. (înv.) cvartal, mahala. (~ al unui oraş.)

cartiér s. n. (sil. -ti-er), pl. cartiére

CARTIÉR ~e n. 1) Diviziune a unui oraş care formează o unitate organică şi se caracterizează prin anumite particularităţi specifice. ~ muncitoresc. ♢ ~ satelit cartier mic, care depinde de altul mai mare. 2) Organ de conducere militară, care include personalul de deservire şi mijloacele de transmisiuni. 3) Loc de cantonare a trupelor; cantonament. [Sil. -ti-er] /<fr. quartier

CARTIÉR s.n. 1. Diviziune sau parte a unui oraş care are un caracter specific, propriu; populaţia acestei părţi a oraşului. 2. (Mil.) Comandamentul unei mari unităţi militare; loc unde se găseşte acest comandament. ♦ Loc unde este cantonată o armată; tabără. 3. (Herald.) Fiecare dintre diviziunile unui scut împărţit în patru (sau mai multe) părţi. [Pron. -ti-er. / < fr. quartier, cf. germ. Quartier].

cartiér (-re), s.n. – 1. Parte a unui oraş care formează o unitate organică. – 2. Parte din comandamentul unei mari unităţi. – 3. A patra parte din stema heraldică. – Var. (înv.) cvartir, cortel. Fr. quartier. – Der. încatirui (var. încarti(e)ra, încvartira, Bucov., încortela), vb. (a încarzama), format pe baza germ. einquartieren.