CIOB, cioburi, s.n. Bucată, fragment dintr-un obiect de sticlă, de faianţă, de lut etc. spart; hârb. – Cf. tc. ç ö p.

CIOB s. hârb, spărtură, ţandără, (reg.) breanc, (Ban.) tioc. (~ dintr-o oală de lut.)

ciob s. n., pl. cióburi

CIOB ~uri n. Bucată dintr-un vas spart; hârb. ~uri de oglindă. [Monosilabic] /<turc. çöp

ciob (-buri), s..n. – Fragment, hîrb, bucată dintr-un vas de lut, sticlă sau porţelan. Tc. çob (Roesler 608; Şeineanu, II, 128). DAR respinge această der., bazîndu-se pe extinderea geografică a cuvîntului şi pe absenţa sa din dialecte. Cuvîntul apare şi în per.; ar putea proveni din cuman. ceea ce ar explica mai bine extinderea ariei sale. După Cihac, II, 135, din pol. csop. Der. cioabă, s.f. (pipă de lut; vas inutil); ciobăi (var. ciobi), vb. (a sparge, a face bucăţi).