COCLÍ, pers. 3 cocleşte, vb. IV. 1. Refl. şi intranz. (Despre obiecte de aramă) A se acoperi cu un strat de cocleală (1). ♦ (Despre alte obiecte metalice) A se oxida. 2. Refl. (Despre mâncăruri) A căpăta sau a avea cocleală (2). – Cf. bg. k o t l j a s v a m.

COCLÍ vb. v. oxida, rugini.

coclí vb. (sil. -cli), ind. prez. 3 sg. cocléşte, imperf. 3 sg. cocleá; conj. prez. 3 sg. şi pl. cocleáscă

A SE COCL//Í pers. 3 se ~éşte intranz. 1) (despre obiecte de aramă) A se acoperi cu un strat de cocleală. 2) (despre mâncăruri) A căpăta un gust specific neplăcut, fiind ţinut într-un vas de aramă nespoit; a avea cocleală. /cf. bulg. kotljasvam

coclí (-lésc, -ít), vb. – 1. A rugini un obiect de aramă. – 2. A se îmbăta, a se afuma. Sl. *kotĭliti, de la kotĭlŭ „căldare de aramă“ (Cihac, II, 76; Puşcariu, Lr., 291). – Der. cocleală, s.f. (strat de carbonat de cupru; stare proastă şi mai ales gust rău după beţie); cohni, vb. (Bucov., a se strica, a se avaria, a se deterioara), probabil prin contaminare cu duhni „a mirosi urît“.