COINÁC s. v. greutate, membru, penis, vertebră.

COINÁC s. (TEHN.) buhai, (reg.) crainic, făfălug, tăvălug, zăvor, cântarul pietrelor. (~ la moară.)

coinác (-ce), s.n. – 1. Articulaţie în general. – 2. Gleznă. – 3. Zar. – 4. Sfoară de care se leagă o greutate sau o piatră, şi care se foloseşte la pescuit sau pentru a coborî zmeul. – 5. Contragreutate. – 6. Membru viril. – 7. Flăcău, june. Tc. kainak „articulaţie“ (Şeineanu, II, 141), cf. bg. kojnak şi coi.